De la lux la comun: povestea neașteptată a franzelei
Într-o lume în care pâinea integrală, pâinea fără gluten și pâinea cu maia sunt la mare căutare, franzela pare să fie un reper al simplității și al amintirilor din copilărie. Această pâine albă, de formă lunguiață, nu numai că ne aduce aminte de zilele de odinioară, dar este și accesibilă, sățioasă și, dacă nu ne înfruptăm dintr-o franzelă întreagă, nu ar trebui să ne preocupe prea mult aspectele nutriționale.
Franzela: o amintire a vremurilor comuniste?
Pentru unii, franzela poate evoca perioada comunistă, când opțiunile erau limitate și austeritatea și sărăcia erau la ordinea zilei. Cu toate acestea, istoria franzelei este mult mai veche și, surprinzător, aceasta era considerată inițial o pâine de lux. A avea la dispoziție o pâine albă și pufoasă nu era un lucru de neglijat.
Originea cuvântului „franzelă”
Contrar așteptărilor, cuvântul „franzelă” nu provine din limba franceză, ci din limba greacă, așa cum ne informează Dicționarul explicativ. Cu toate acestea, există o legătură cu Franța. Conform lui Lazăr Șăineanu, în dicționarul său din 1929, franzela este descrisă ca o pâine de lux, mai mică și mai albă, adică o pâine franțuzească.
Franzela: o pâine de lux
August Scriban, în dicționarul său din 1939, ne spune că avem cuvântul în greacă și în turcă și este descrisă ca „o pâine albă, adică franceză, europenească. Pâine de lux, albă și mai mică”. Ne sunt oferite și variantele „franzolă” și „franzoală”. Sinonime: un cuvânt învechit: „jimblă”. Regional: „bulcă”.
De la pâine de lux la pâine populară
Este fascinantă această schimbare de percepție asupra franzelei, de la statutul de pâine de lux la varianta populară de astăzi, accesibilă și uneori blamată de nutriționiști. În trecut, existau chiar și franzelării: franzelăria era o brutărie unde se făceau franzele sau prăvălia unde se vindeau. Unele dicționare spun că „franzelărie” denumea și meseria de a pregăti franzele. Franzelarul era brutarul care făcea franzele.
Franzela: o lume întreagă într-o felie de pâine
Franzela continuă să fie consumată în toată România și, chiar dacă nu toți o mănâncă, majoritatea apreciază o felie de franzelă: lângă mititeii cu muștar, într-un sandviș cu parizer sau înmuiată în zeama de la salata de roșii, vara. Și este un cuvânt care sună foarte frumos și elegant: franzelă. Este chiar mai frumos decât „baghetă”, așa cum explică Ana Iorga.
Sursa: Antena 3