Supravegherea video în centrele sociale: o necesitate sau o încălcare a intimității?
Propunerea legislativă inițiată de deputatul USR Emanuel Ungureanu, care prevede instalarea camerelor de supraveghere video în centrele de plasament și căminele de bătrâni, a stârnit controverse aprinse pe scena politică. Scopul declarat al acestei măsuri este prevenirea abuzurilor asupra celor mai vulnerabili membri ai societății: copiii instituționalizați, persoanele cu dizabilități și bătrânii fără sprijin. Cu toate acestea, opoziția vehementă a PSD și PNL ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile reale ale acestor partide.
Argumentele pro și contra: protecție versus intimitate
Susținătorii proiectului de lege subliniază că supravegherea video ar oferi un instrument esențial pentru protejarea beneficiarilor și pentru documentarea eventualelor abuzuri sau neglijențe. Emanuel Ungureanu a adus în discuție exemple din alte țări europene, unde camerele de supraveghere sunt deja o practică standard în instituțiile sociale și medicale. De asemenea, el a reamintit cazuri grave din România, precum cel de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde lipsa unor imagini independente a îngreunat anchetele.
Pe de altă parte, oponenții proiectului, inclusiv reprezentanți ai PSD și PNL, invocă dreptul la viață privată și posibilele încălcări ale regulamentelor GDPR. Cristina Mirela Cuculas, președinta Agenției Naționale pentru Protecția Copilului și Adopției, a declarat că Guvernul nu susține inițiativa, fără a oferi însă soluții alternative pentru prevenirea abuzurilor. Această poziție a fost criticată de USR, care consideră că protecția celor vulnerabili ar trebui să primeze în fața altor considerente.
Un pas înapoi pentru transparență și siguranță?
Refuzul de a implementa măsuri de supraveghere video în centrele sociale ridică întrebări legitime despre angajamentul autorităților față de transparență și siguranța beneficiarilor. În timp ce alte state europene au adoptat astfel de măsuri fără ezitare, România pare să rămână blocată în dezbateri sterile. Lipsa unor soluții clare din partea Guvernului și opoziția politică față de inițiativa USR sugerează o reticență de a aborda frontal problema abuzurilor din instituțiile sociale.
Oportunitatea ratată de a preveni „azilele groazei”
USR a atras atenția asupra faptului că lipsa supravegherii video a permis perpetuarea unor abuzuri grave, precum cele descoperite în așa-numitele „azile ale groazei”. În acest context, supravegherea video nu ar trebui să fie percepută ca o amenințare, ci ca o măsură necesară pentru asigurarea unui standard minim de siguranță și îngrijire. Reglementările clare și respectarea normelor GDPR ar putea elimina temerile legate de încălcarea vieții private, oferind în același timp un instrument eficient pentru prevenirea abuzurilor.
Un apel la responsabilitate
Într-o societate care aspiră la progres și echitate, protecția celor mai vulnerabili ar trebui să fie o prioritate absolută. Dezbaterile politice și interesele de partid nu ar trebui să umbrească necesitatea unor măsuri concrete și eficiente pentru prevenirea abuzurilor. Rămâne de văzut dacă autoritățile vor reuși să găsească un echilibru între protecția vieții private și asigurarea transparenței în instituțiile sociale.