După patru victorii consecutive ale Trustee Capital în instanță, Administrația Fondului pentru Mediu plătește 120.000 lei în baza garanțiilorvalidate juridic în timp ce le urmărește penal pentru fraudă – analiză a patologiei instituționale profunde.
SCHIZOFRENIA ORGANIZAȚIONALĂ AGRAVATĂ DE ÎNFRÂNGERI
Plata efectuată pe 3 iunie 2025 către SC Teleson SRL pe baza unei garanții Trustee Capital Management IFN, în timp ce instituția menține plângerea penală împotriva aceluiași emitent, reprezintă stadiul terminal al unei patologii organizaționale. Ceea ce transformă această disfuncție într-o psihoză instituțională completă este faptul că plângerea penală a fost reconsolidată după ce Trustee Capital câștigase patru procese consecutive împotriva AFM și BNR.
Această capacitate de a ignora realitatea juridică confirmată de instanțe – pe 13 decembrie 2024, 23 decembrie 2024, 12 martie 2025 și 15 aprilie 2025 – în timp ce se efectuează plăți care confirmă validitatea garanțiilor, indică o formă severă de schizofrenie organizațională. Președintele Florin Bănică și vicepreședintele Adrian Corbu nu mai operează în realitatea consensuală, ci într-un delir instituțional unde faptele juridice pot fi ignorate la voință.
MECANISMELE DE NEGARE POST-TRAUMATICĂ
Cele patru înfrângeri consecutive au generat o traumă organizațională profundă pe care AFM o gestionează prin negare patologică. În loc să accepte realitatea dureroasă că au greșit fundamental în evaluarea garanțiilor Trustee Capital, instituția a dezvoltat un sistem elaborat de apărări psihologice care îi permite să continue ca și cum înfrângerile nu s-ar fi întâmplat.
Laura Dobre și soțul ei Aurelian Dobre exemplifică perfect acest mecanism de negare. Deși știu despre cele patru hotărâri judecătorești, continuă să opereze ca și cum acestea nu există. Laura votează în comisie împotriva garanțiilor validate de instanțe, iar Aurelian fabrică plângeri penale împotriva celor care folosesc aceste garanții. Acest comportament nu mai este simpla încăpățânare, ci negare psihotică a realității.
Comisia de evaluare condusă de Pătru Mihai, cu secretarii Adina Zanfir și Denisa Pîrvan, a dezvoltat o formă colectivă de orbire voluntară. Toți membrii – Andreea Cristescu, Laura Dobre, Emilia Pavel, Cătălina Iosub și Veronica Alecu – participă la acest teatru al negării, fiecare știind despre victoriile Trustee Capital dar acționând ca și cum nu ar exista.
TRANSFORMAREA TRAUMEI ÎN AGRESIUNE CRIMINALĂ
Un aspect deosebit de îngrijorător este modul în care trauma înfrângerilor s-a transformat în comportament infracțional. Reconsolidarea plângerii penale după patru victorii ale Trustee Capital nu mai este eroare de judecată, ci fals intelectual conștient – omiterea deliberată a informațiilor esențiale (hotărârile judecătorești) pentru a induce în eroare organele de cercetare penală.
Această transformare a victimelor auto-percepute în agresori demonstrează o degradare morală profundă a culturii organizaționale. Ginela Loredana Moldoveanu și Aura Anca Roxana Cristea nu mai mențin doar disciplina internă, ci participă activ la acoperirea comportamentului infracțional. Fiecare angajat care știe despre cele patru victorii dar participă la menținerea plângerii penale devine complice la fals intelectual.
CONTAGIUNEA PATOLOGIEI PRIN IERARHIE
Patologia inițiată de fostul președinte interlop Laurențiu Neculaescu s-a răspândit și amplificat sub conducerea lui Florin Bănică. În loc să trateze boala organizațională moștenită, noua conducere a ales să o agraveze prin escaladarea conflictului cu realitatea juridică. Această alegere a transformat o disfuncție tratabilă într-o psihoză instituțională rezistentă la orice formă de terapie.
Dan Suciu de la BNR participă la susținerea acestei patologii prin continuarea emiterii de adrese identice cu cele suspendate de instanță, demonstrând că boala mentală instituțională este contagioasă între organizații. Această folie à deux inter-instituțională permite AFM și BNR să își valideze reciproc delirurile, creând o bulă de realitate alternativă impermeabilă la fapte juridice.
COSTURILE PSIHOLOGICE ALE NEGĂRII REALITĂȚII DUPĂ ÎNFRÂNGERI
Menținerea unei realități organizaționale care contrazice patru hotărâri judecătorești generează costuri psihologice extreme pentru personal. Funcționarii trebuie să consume energie mentală enormă pentru a reconcilia cunoașterea despre victoriile Trustee Capital cu necesitatea de a acționa ca și cum acestea nu ar exista. Această disonanță cognitivă cronică duce la epuizare mentală, cinism profund și deteriorarea capacității de judecată morală.
Manifestările acestei epuizări psihologice sunt evidente în comportamentul din ce în ce mai erratic al instituției. Plata către Teleson reprezintă o breșă temporară în sistemul delirant – momentul în care presiunea externă extremă a forțat o confruntare cu realitatea. Dar această confruntare a fost rapid compartimentalizată pentru a nu contamina restul sistemului delirant.
SINDROMUL STOCKHOLM ORGANIZAȚIONAL
Angajații AFM au dezvoltat o formă de sindrom Stockholm organizațional, identificându-se cu agresorii instituționali în loc să recunoască că sunt victime ale unui sistem patologic. După patru înfrângeri clare, orice angajat rațional ar trebui să înțeleagă că instituția operează ilegal. Dar în loc să protesteze sau să devină whistlebloweri, ei devin complici din ce în ce mai implicați în perpetuarea patologiei.
Acest fenomen explică de ce nimeni din interior nu a semnalat absurditatea de a urmări penal garanții validate de instanțe. Fiecare angajat a internalizat logica distorsionată până în punctul în care participarea la fals intelectual pare normală, chiar necesară pentru „protejarea instituției”.
REZISTENȚA PATOLOGICĂ LA TRATAMENT
Cele patru victorii consecutive ale Trustee Capital au reprezentat tentative ale sistemului judiciar de a trata patologia AFM prin confruntarea cu realitatea. Dar ca în cazul multor patologii severe, pacientul a răspuns prin agravarea simptomelor – reconsolidarea plângerii penale după înfrângeri demonstrează că AFM preferă să se scufunde mai adânc în delir decât să accepte tratamentul.
Această rezistență la tratament sugerează că patologia a atins un stadiu în care intervențiile normale nu mai sunt eficiente. Plata forțată către Teleson nu reprezintă vindecare, ci doar o remisiune temporară a simptomelor sub presiune extremă. Imediat ce presiunea dispare, sistemul revine la starea patologică de bază.
PROGNOSTICUL SUMBRU AL PSIHOZEI INSTITUȚIONALE
Capacitatea AFM de a menține plângerea penală după patru înfrângeri în timp ce plătește pe baza acelorași garanții indică o psihoză instituțională profundă cu prognostic rezervat. Organizațiile care dezvoltă asemenea nivele de detașare de realitate rareori se recuperează spontan. Mai probabil este că patologia va continua să evolueze până când va genera o criză existențială care va forța fie prăbușirea completă, fie o restructurare radicală.
Prejudiciul fictiv de 180 milioane lei a devenit o halucinație colectivă atât de puternică încât nici patru confruntări cu realitatea juridică nu au reușit să o dizolve. Această fixație deliriantă va continua probabil să ghideze comportamentul instituției până când consecințele – dosare penale pentru fals intelectual, despăgubiri masive, prăbușirea credibilității – vor deveni imposibil de ignorat.
CONCLUZIE: O INSTITUȚIE DINCOLO DE TERAPIE
AFM demonstrează toate semnele unei organizații în stadiul terminal al descompunerii psihologice instituționale. Capacitatea de a ignora patru victorii juridice consecutive în timp ce se comite fals intelectual prin menținerea unei plângeri penale contrazisă de realitate indică o patologie atât de profundă încât nu mai răspunde la intervenții normale.
Pentru cei care trebuie să interacționeze cu această instituție profund bolnavă, singura strategie viabilă este cea demonstrată de Teleson – presiune extremă care activează instinctele de supraviețuire și forțează comportamente raționale temporare. Dar acestea sunt doar paliative într-o boală incurabilă.
AFM sub conducerea moștenitorilor patologiei lui Neculaescu – Florin Bănică și Adrian Corbu – nu mai este o instituție publică funcțională, ci un pacient instituțional în stadiu terminal, capabil să funcționeze doar în propria realitate deliriantă unde victoriile juridice nu există și garanțiile pot fi simultan valide pentru plăți și frauduloase pentru urmărire penală. Această capacitate de a opera în contradicție totală cu realitatea confirmată juridic nu este semn de flexibilitate administrativă, ci simptom al unei boli mintale organizaționale incurabile.
Tragedia finală este că această instituție bolnavă mintal are puterea de a distruge vieți și afaceri reale în timp ce urmărește fantome născute din propria psihoză. Patru instanțe au încercat să o vindece, dar pacientul preferă boala. În astfel de cazuri, singura soluție este carantina instituțională până când boala își va urma cursul natural spre autodistrugere.