Profesorii din România, victimele unui sistem care îi ignoră
Într-o țară în care educația ar trebui să fie prioritară, profesorii devin martorii unei realități dure: naveta zilnică pe distanțe lungi, suportată din propriile buzunare, fără sprijin din partea statului. „Ordonanța trenuleț” a eliminat decontarea transportului pentru personalul didactic, lăsându-i pe aceștia să se confrunte cu cheltuieli insuportabile.
Naveta, un sacrificiu personal pentru educație
Annemarie Marian, o profesoară debutantă din Timișoara, parcurge zilnic 70 de kilometri pentru a ajunge la școala din Lugoj. Deși a obținut o notă remarcabilă la examenul de titularizare, nu a reușit să ocupe un post stabil. Cu un salariu modest de 4.500 de lei, din care 1.800 de lei sunt cheltuiți pe motorină, Annemarie a fost nevoită să își ia un al doilea job pentru a-și acoperi cheltuielile. Transportul în comun nu este o opțiune viabilă, deoarece nu ar ajunge la timp la școală.
Gheorghe Oneț, profesor de sport, parcurge zilnic 50 de kilometri pentru a ajunge la școala din Roșiori. În trecut, distanța era și mai mare, ajungând la 120 de kilometri pe zi. Deși cheltuielile lunare pentru transport se ridicau la 600 de lei, statul deconta doar 200 de lei. Pentru a reduce costurile, Gheorghe a trecut la un sistem GPL pentru mașina sa, însă povara financiară rămâne considerabilă.
O luptă continuă cu un sistem nepăsător
Ileana, profesoară de geografie, se confruntă cu aceeași problemă. Naveta cu mijloacele de transport în comun durează peste o oră și 20 de minute, iar lipsa unei stații de autobuz în apropierea școlii complică și mai mult situația. În aceste condiții, Ileana este nevoită să își drămuiască cu mare atenție fiecare leu.
Până de curând, profesorii beneficiau de decontarea abonamentului pe ruta directă dintre domiciliu și școală. Însă „ordonanța trenuleț” a eliminat această facilitate, lăsându-i pe dascăli să suporte integral costurile navetei. Această decizie a guvernanților a generat nemulțumiri și a evidențiat lipsa de sprijin pentru un sector esențial al societății.
Un sistem care își ignoră valorile
În timp ce profesorii fac sacrificii uriașe pentru a-și îndeplini misiunea, statul pare să le întoarcă spatele. Lipsa de sprijin financiar pentru transport este doar una dintre numeroasele probleme cu care se confruntă cadrele didactice. În loc să fie încurajați și susținuți, aceștia sunt obligați să își asume costuri care depășesc adesea posibilitățile lor financiare.
Educația ar trebui să fie un pilon al dezvoltării naționale, însă realitatea demonstrează contrariul. Profesorii, cei care modelează viitorul generațiilor, sunt lăsați să se descurce singuri, într-un sistem care pare să le ignore complet nevoile și contribuțiile.